Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) a fost invitat să susțină
spectacole la trei festivaluri în luna octombrie 2017.
Astfel, spectacolul-basm Micul prinț după Antoine de
Saint-Exupéry va fi prezentat luni, 16 octombrie 2017, la ora 18, la Teatrul
Nottara din București, în cadrul Festivalului „FEST(in) pe Bulevard“. Ajuns la
cea de-a 5-a ediție, festivalul cuprinde o selecție de spectacole dedicate mai
ales crizei adolescenței, reunind – alături de montarea TGST în regia lui Peter
Kerek – producții din Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța,
Germania, Moldova și România.
Miercuri, 18 octombrie 2017 de la ora 20, colectivul TGST susține, alături
de colegii de la Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, la
Teatrul Figura din Gheorgheni, un spectacol cu coproducția celor două teatre: Moliendo
café, în regia lui Silviu Purcărete, în cadrul
Colocviului Teatrelor Minorităților Naționale. Colocviul reprezintă una dintre
manifestările teatrale cu cea mai îndelungată tradiție din țara noastră, fiind
înființat în 1978, atunci încă la Sfântu Gheorghe. Programul cuprinde
preponderent producții ale teatrelor din România care realizează spectacole în
limbi ale minorităților naționale.
Tot în octombrie,
coproducția TGST cu Teatrul Municipal din Esch (Luxemburg) cu spectacolul Deșteptarea
primăverii de Frank Wedekind
va fi prezentată în cadrul Festivalului Național de Teatru. Spectacolele au loc
în 26 octombrie 2017 la ora 18 și în 27 octombrie 2017 la ora 20, la Teatrul
Național din București. Piesa – numită în subtitlu „o tragedie a copiilor” – a
fost montată la TGST de regizorul luxemburghez Charles Muller, iar montarea are
programat un turneu în Luxemburg în primăvara anului viitor. Publicul
timișorean poate revedea spectacolul în seara de duminică, 22 octombrie 2017 la
ora 19,30, pe scena TGST.
Andreea Andrei
Consultant artistic
În imagine: Scenă
din Deșteptarea primăverii de Frank
Wedekind, producție a TGST. E permisă utilizarea în scopuri media ori de
promovare, inclusiv pentru media electronice.