Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Spectacolul "Sunetul muzicii" – în premieră la Timişoara

10 iunie 2009



Spectacolul "Sunetul muzicii" – în premieră la Timişoara
Un celebru musical pe scena Teatrului Geman de Stat


Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) prezintă celebrul musical "Sunetul muzicii". Acordurile premierei a acestei creaţii compuse de Richard Rodgers vor răsuna sâmbătă, 13 iunie 2009 de la ora 19 pe scena TGST.
Textele cântecelor au fost create de Oscar Hammerstein II, iar versiunea scenică de Howard Lindsay şi Russell Crouse.
În acordurile de neuitat ale melodiilor "Do-Re-Mi", "My Favourite Things" sau "Edelweiß" este înfăţişată minunata poveste de dragoste între căpitanul văduv von Trapp, ursuz şi autoritar, şi guvernanta Maria, fostă novice la mănăstire, chemată să îi îngrijească pe cei şapte copii ai ofiţerului.
Acţiunea se petrece în Austria anilor '30, iar musicalul a stat la baza unei ecranizări cu Julie Andrews şi Christopher Plummer, filmul devenind unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite din istoria cinematografiei.
În producţia Teatrului German de Stat, rolurile principale sunt interpretate de Cristian Rudic, de la Opera Naţională Timişoara, în rolul căpitanului von Trapp, şi Daniela Török în rolul Mariei.
Producţia beneficiază de concursul unor creatori recunoscuţi din ţară şi străinătate: conducerea muzicală este asigurată de maestrul Peter Oschanitzky, decorul a fost creat de Geta Medinski iar costumele de arh. Traian Zamfirescu, Helen Ganser semnează coregrafia, Cornelia Winkler dramaturgia spectacolului, iar Csibi Andrea şi-a asumat pregătirea muzicală. Regia spectacolului a fost încredinţată Simonei Vintilă, care este autoarea altor două montări de musical de succes pe scena germană timişoreană în ultimele două stagiuni.
Interpretează: Dana Borteanu, Tatiana Sessler, Ida Jarcsek-Gaza, Rareş Hontzu, Boris Gaza, Olga Török, Harald Weisz, Antonia Popa, Miro Diaconu, Alma Diaconu, Bianca Caraiman, Caroline Bicu, Etelka Magyari, Isolde Cobeţ, Ramona Olasz, Csibi Andrea, Annemarie Waldeck, Andrea Wolfer, Vali Velimirovici, Andrea Nistor, Radu Vulpe, Iosif Csorba, Ina Ionescu ş.a.
Îşi dau concursul membri ai orchestrelor Teatrului German de Stat şi Operei Naţionale Române Timişoara.
Următoarele reprezentaţii vor avea loc, de asemenea în sala TGST
– luni, 15 iunie 2009, ora 19
– şi marţi, 16 iunie 2009, ora 19.

SPECTACOLELE VOR FI SUPRATITRATE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

Ultimele știri

#teatrusigur