Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Producţii ale TGST selectate în Festivalul Naţional de Teatru

24 iunie 2009

Două producţii ale Teatrului German de Stat Timişoara (TGST) se regăsesc în selecţia oficială a celei de-a 19-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru, care va avea loc la Bucureşti la începutul lunii noiembrie. Unic selecţioner al festivalului este criticul de teatru Cristina Modreanu, care a făcut cunoscută selecţia în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi 18 iunie, 2009, la sediul Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Cele două producţii ale TGST selectate pentru festival sunt Cântăreaţa cheală, de Eugène Ionesco, regia: Alexandru Dabija, şi Pool. No water, de Mark Ravenhill (premieră pe ţară), regia: Alexandru Mihăescu. Ambele spectacole sunt producţii ale Teatrului German din stagiunea 2008/2009.

La festival au mai fost selectate montări produse de teatre precum Teatrul Naţional, teatrele Bulandra, Odeon, de Comedie, Mic din Bucureşti, teatrele naţionale din Timişoara, Iaşi, Cluj, Tg. Mureş şi Sibiu, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, teatrele din Ploieşti, Brăila, Sf. Gheorghe ş.a.

Festivalul Naţional de Teatru, apreciat a fi cea mai reprezentativă manifestare de gen pe plan naţional, are loc anual din 1991 la Bucureşti, fiind organizat de Uniunea Teatrală din România (UNITER) cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Cultelor şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Ultimele știri

#teatrusigur