Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Lucian Vărșăndan revine la conducerea Teatrului German

10 noiembrie 2016

Din 8 noiembrie 2016 Lucian Vărșăndan a preluat din nou conducerea Teatrului German de Stat Timişoara (TGST). Directorul, în vârstă de 41 de ani, fusese suspendat de la conducerea teatrului la 19 mai 2016, ca urmare a numirii în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii. În urma solicitării sale, adresate prim-ministrului la 3 noiembrie 2016, mandatul său în funcţia de demnitate publică a încetat.

În calitate de secretar de stat a contribuit, printre altele, la optimizarea cadrului normativ referitor la instituţiile şi proiectele culturale. Printre proiectele sale de la Ministerul Culturii s-au numărat și demersurile pentru desprinderea Operetei bucureştene din structura administrativă a Operei Naţionale Bucureşti, Guvernul adoptând la 9 noiembrie 2016 o hotărâre în acest sens, prin care ia fiinţă, ca persoană juridică distinctă, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian”.

Pe durata mandatului lui Vărşăndan la București, TGST a fost condus de actrița Ioana Iacob, în calitate de director interimar.

Andreea Andrei – Secretar PR

Foto: Imagine cu Lucian Vărșăndan. Fotografia poate fi utilizată în mass media și în scopuri de promovare, inclusiv în media electronice.

Ultimele știri

#teatrusigur