Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara

Actrița Isa Berger – laureată a Premiilor „Pro Cultura”

12 decembrie 2017

Isa Berger, actriță a Teatrului German de Stat Timişoara (TGST), este laureată la categoria „Certitudini” la cea de-a XVI-a ediţie a Premiilor „Pro Cultura Timisiensis”, cea mai importantă serie de distincţii culturale ale judeţului Timiş. Distincțiile sunt acordate anual de Consiliul Județean Timiș.


Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc


marți, 12 decembrie 2017, ora 12,
în sala multifuncţională a Consiliului Județean Timiș.

Isa Berger s-a născut la Orșova în 1988. A absolvit Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, iar în 2010 a dobândit licența în relații internaționale și studii europene, studiate în limba germană la Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării a Universității de Vest din Timișoara (UVT). Tot la Timișoara a studiat apoi actorie în limba germană, în cadrul Facultății de Muzică a UVT. Din iunie 2013 este angajată a TGST, unde joacă în spectacole precum „Electra”, „Scandal în culise”, „Deșteptarea primăverii”, „Ținuturile joase”, „Cartea junglei” sau „Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet”.

A dobândit merite deosebite în cultivarea teatrului școlar de expresie germană, prin coordonarea de activități ale trupelor NiL, respectiv de proiecte din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de Tineret de Expresie Germană, alături de actrița TGST Isolde Cobeț.

A participat, de-a lungul timpului, la ateliere de teatru coordonate de Simon Schlingplässer, Radu-Alexandru Nica, Alexander Hausvater, Ida Jarcsek-Gaza, Miklós Bács, Andrea Gavriliu sau Ștefan Lupu. A colaborat cu Teatrul Național și cu Teatrul Merlin din Timișoara, precum și cu Teatrul Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani. A jucat în filme de lung și scurt metraj.

Isa Berger a fost distinsă cu Premiul „Stefan Jäger“ pentru anul 2016, pentru merite deosebite în cultivarea limbii, culturii și a tradițiilor germanilor din Banat.

Cu ocazia decernării Premiului „Pro Cultura”, laudatio pentru Isa Berger va fi rostită de Isolde Cobeț, actriță a TGST.

Andreea Andrei
Consultant artistic


Foto: Isa Berger. Fotografia poate fi utilizată în mass-media și în scopuri de promovare, inclusiv în media electronice.

Ultimele știri

#teatrusigur