Deutsch / English
Teatrul German de stat Timișoara
Spectacol invitat
Acum vezi arhiva reprezentației din:
16 iunie 2019, 19:00 (Stagiunea 2018-2019)
Vezi toate reprezentațiile

Duminică, 16 iunie 2019, 19:00-20:30, în sala Teatrului German

Concert: RIFF – Pe drum...

RIFF rock la TGST
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

Grupul RIFF vine la Timișoara cu un spectacol organizat duminică 16 iunie 2019, ora 19.00 în sala  Teatrului German de Stat. Evenimentul face parte din seria de concerte susținute pentru promovare album muzical RIFF – Pe drum ..., cel de al 11 –lea al grupului.

Un show de 2 ore din care nu vor lipsi piesele: În loc de bun rămas, Lumea să o străbat, Regele şoselei, Cercul vieţii, Plouă la Woodstock, Mr. Jimi, Îngerul a căzut, Profetul, Nerostitele cuvinte, Primii paşi, Ana-Maria.

Grupul a fost înfiinţat în 1970 la Sibiu de FLORIN GRIGORAŞ şi în primii ani de activitate a purtat numele SONIC.  Sub acest nume au fost efectuate primele înregistrări radio şi primele apariţii la TVR în cadrul emisiunilor CLUB T. Componenţa iniţială: Florin Grigoraş - ghitară bas, voce, Gabriel Tudor - ghitară, Radu Voicu - baterie şi  Ninei Popşa - solist  vocal. Din anul 1980 membrii grupului decid schimbarea numelui în titulatura actuală,  RIFF şi începe o perioadă de lungi şi intense turnee în ţară, ajungându-se astăzi la peste 3 500 de concerte.

În toţi aceşti ani formaţia a participat la numeroase festivaluri şi gale, obţinând multe premii sau susţinând recitaluri: Gala Pop, Rock & Folk – Craiova, Constelaţii Rock - Rm. Vâlcea, Trofeul TOP '86 - Bucuresti, Festivalul Rock - Buzău, Galele de Rock de la Costineşti, Rock '92 Bucureşti, S.O.S. Castelul Hunedoara, Rock um Knuedler Luxemburg, Sommerfest Nurnberg, Rock Fest Deventer, MaNo Rock Festival Marburg 2014 şi multe altele.

De asemenea, în anii ’80, formaţia a efectuat numeroase înregistrări audio în Studiourile Centrale de Radio Bucuresti, piese apreciate de public: Ochii tăi, Când sunt cu tine, Ploaia, Aurora, Cercul vieţii, Generaţia nouă, Povestea lor, În loc de bun rămas s. a .

Grupul RIFF rămâne  consecvent silului hard-rock, cu nuanţe de blues şi de asemenea rămâne un “grup de concert”. Plăcerea de a cânta pe scenă este aceiaşi, formaţia participă anual la numeroase festivaluri şi concerte organizate în ţară.  Melodiile şi textele scrise de Florin Grigoraş reflectă maturitatea artistică şi profesionalismul unui grup  ce a depăşit curentele modelor trecătoare şi se bucură de succes la publicul din mai multe categorii de vârstă.


Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!

 

Componenţa :  FLORIN GRIGORAŞ - chitară bas, voce

                            MIRCEA BUNEA - chitară solo

                            MIHAELA GRIGORAŞ  - keyboards, voce

                            LAUR FĂGĂDAR - tobe              


Durata: 01:30

Distribuția


Fotografii din spectacol

#teatrusigur