Deutsch / Română
German State Theatre Timișoara

The Cosmonaut's Last Message To The Woman He Once Loved In The Former Soviet Union

by David Greig
Directed by Alexandru Mihăescu

DESPRE PIESÃ

Cosmonauţii Oleg şi Kasimir plutesc uitaţi de ani de zile prin Univers. Numai fiica lui Kasimir se mai uită din când în când de pe Pământ spre cer. Tânăra practică dansul erotic într-un club de noapte din Londra, locul unde se va îndrăgosti de ea şi funcţionarul Keith. Într-o seară, Keith se îndreaptă spre malul mării şi dispare în zare. Soţia lui, Vivienne, porneşte în căutarea sa şi ajunge până în sudul Franţei, unde îl întâlneşte pe un cercetător de OZN-uri. În acelaşi timp, Nastassja are o relaţie cu un alt funcţionar, Erik, care o ia cu el la Oslo. Acolo, căţărată pe acoperişul unei case, Nastassja vede o lumină pe cer: Oleg tocmai provocase explozia navei spaţiale. Pe parcursul celor 42 de scene caleidoscopice, personajele lui Greig interacţionează şi totuşi lasă impresia că se află la ani lumină depărtare unul de celălalt. "O elegie despre depărtare în apropiere, care aminteşte de povestirile melancolice ale lui Ray Bradbury şi de Space Oddity a lui David Bowie." (Stuttgarter Nachrichten). "O meditaţie poetică despre dificultatea comunicării în era satului global, a Internetului şi a sateliţilor." (The Independent)

CUVÂNTUL REGIZORULUI

"Sunetele există în aer de la începutul lumii la fel ca toate mesajele transmise vreodată aşa cum băiatul din "Bătrânul şi marea" memorează vorbele maestrului său. De la dansuri ritualice la UMTS şi undeva între ele inventarea vederilor şi Poney Expressul, Morse şi Bell, antenele gemene în formă de ureche, una plasată în nordul Franţei cealalaltă în statul Washington realizând prima conferinţă simultană peste oceanul Atlantic, schimburi culturale pe durata unui festival de muzică care continuă mult după eveniment între cei ce s-au cunoscut şi simpatizat (sin-pathos). Toate înseamnă, într-un fel, comunicare. Dar comunicarea simplă şi pură? Cum se naşte ea, ce este digital, ce este analog? O putem simţi? O putem vedea? Sau ne dăm seama de existenţa ei doar atunci când ea nu are loc? O radiografie a Europei arată o lume pestriţă dar uniformă, globalizată, specializată, responsabilă, stresată, consumistă, într-o goană constantă după dragoste, statut şi recunoaştere, cunoaştere, bani, credinţă. Pe scurt: goana după fericire. La 35 de mii de km deasupra Pământului există, plasat în orbită, un inel de sateliţi artificiali, ochii şi urechile omenirii. Eroii anilor '60' '70: astronauţii. Termenul sovietic pentru astronauţi: cosmonauţi. "Ultimul mesaj..." surprinde o secvenţă din lumea în care trăim şi o plasează în labirintul comunicării, sub unghiul subiectiv a doi cosmonauţi uitaţi în spaţiu." Alexandru Mihăescu

Premiere: December 16, 2005, 7 p.m.

Cast

Keith, a civil servant
Georg Peetz (a.G.)

Vivienne, a speech therapist
Ida Jarcsek-Gaza

Nastassja, an erotic dancer
Ioana Iacob

Erik, a representative
Rareș Hontzu
Colin Buzoianu
Ionuţ Dorobanţu

Press excerpts

"Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o odată în fosta Uniune Sovietică" este, realmente, o poveste despre singurătate. O sugerează excelent montarea. Viziunea lui Mihăescu asupra poveştii lui Greig – dramaturg din Edinburgh născut în 1969 – încearcă să-şi surprindă personajele în exact momentul când îşi iau gura de oxigen într-o lume desăvârşit artificială. Spre siguranţa regizorului trebuie făcută precizarea că scenele se leagă bine între ele. [...] Mihăescu nu vine doar cu idei proaspete, ci şi cu talentate ajutoare. Ingeniosul decor realizat de Bianca Predoi oferă susţinere vizuală excelentă, ca şi videoproiecţiile realizate de Andrei Rusan. Dintre actori, Ida Jarcsek-Gaza, Georg Peetz, Ioana Iacob şi Colin Buzoianu comunică strălucit cu personajele lor, dar... cine s-ar fi îndoit?!"


din: Primul semn al regizorului, "Ultimul mesaj al cosmonautului...", de Ciprian Marinescu, în Prima oră, 19 decembrie 2005

Photos

You know this ain't just a show!