Deutsch / Română
German State Theatre Timișoara

Cymbelin

by William Shakespeare

Directed by Alexander Hausvater

DESPRE PIESÃ

„Cymbelin” a apãrut pentru prima oarã, aidoma majoritãţii pieselor lui Shakespeare, în colecţia integralã a operelor sale, versiunea folio din 1623, rãmânând în istoria literaturii drept ultima tragedie shakespeareanã, cu toate cã este privitã în aceeaşi mãsurã ca o tragicomedie, datoritã modului caracterului complex şi în aceeaşi mãsurã ieşit din comun al poveştii. Deoarece reprezentarea piesei e amintitã în jurnalul astrologului Simon Forman, redactat în 1610 ori 1611, se presupune cã naşterea piesei se încadreazã între 1609 si 1611. În scrierile lui Forman numele personajului principal apare drept „Innogen” , şi nu „Imogen” , ceea ce ulterior s-a dovedit a fi o greşealã ortograficã. Asemenea altor piese ale lui Shakespeare, şi „Cymbelin”  îşi reclamã influenţa unor date de ordin istoric ori a unor texte literare. Titlul şi locul acţiunii se inspirã din istoria Angliei sub regele Cymbelin, sau Cunobelinus, care se presupune cã ar fi domnit în jurul anului 33 d.Chr. Shakespeare a preluat motive din „Decameronul” lui Boccaccio şi din „Cronica englezã” a lui Holished, integrându-le în mod perfect în arhitectura şi economia piesei, plasând acţiunea - pentru a-i conferi greutate - în istoria veche (cãtre începuturile erei creştine) şi într-un context social superior. Prima reprezentare în limba germanã a avut loc la 16 decembrie 1782 la Burgtheater în Viena, sub titlul „Imogen”. 

SUBIECTUL 
Cymbelin, regele Britaniei, este influenţat în deciziile sale de a doua sa soţie. Aceasta o urãşte pe Imogen, fiica regelui dintr-o primã cãsnicie, deoarece s-a cãsãtorit cu gentilomul Posthumus Leonatus, şi nu cu Cloten, fiul reginei dintr-o cãsãtorie anterioarã. Surghiunit de Cymbelin la Roma, Posthumus consimte sã încheie un pariu cu italianul Iachimo, care pune la îndoialã fidelitatea lui Imogen. La întoarcerea sa din Britania, Iachimo reuşeşte sã demonstreze, prin relatarea unor detalii intime, cã Imogen s-ar fi lãsat sedusã. Posthumus cade în capcana lui Iachimo. Orbit de furie, Posthumus îi solicitã prietenului Pisanio sã o ucidã pe Imogen. Acesta nu se îndurã sã facã o asemenea faptã, i se dezvãluie lui Imogen şi îi sugereazã sã porneascã spre Italia în haine bãrbãteşti, sã îşi caute soţul. Pe drum Imogen o întâlneşte pe Bellaria, cea care cu ani în urmã le rãpise, din rãzbunare faţã de rege, pe cele douã surori ale lui Imogen, Arvira si Guideria. Printul Cloten, mergând pe urmele lui Imogen, este ucis în urma unui conflict cu Guideria. Crezând cã înghite un medicament, Imogen ia dintr-o licoare preparatã de mama sa vitregã şi cade în nesimţire. Între timp izbucneşte rãzboiul dintre Britania şi Roma. Deşi se considerase nedreptãţitã, Bellaria luptã de partea lui Cymbelin. Travestit în ţãran, Posthumus dã dovadã în timpul rãzboiului de curaj în numele Britaniei. Odatã cu terminarea rãzboiului ies la ivealã şi minciunile lui Iachimo, iar regina moare în delir. Imogen şi Posthumus se regãsesc fericiţi. 

REGIZORUL 
S-a nãscut la Bucureşti, de unde emigreazã în Israel împreunã cu mama sa. Ulterior se mutã în Irlanda, unde studiazã şi se alãturã teatrului Abbey, devenind directorul secţiunii acestuia de teatru experimental. În 1971 pune la Montreal bazele unui laborator teatral supranumit „Montreal Theatre Lab”. În viziunea lui Hausvater - care experimenteazã adesea cu imagine si text - scenariul este un pretext ori o linie directoare, principiu aplicat atât asupra textelor clasice, cât şi asupra celor contemporane. A regizat peste 150 de spectacole, din Israel până în SUA, Canada şi Europa de Est. Amintim selectiv: - ...au pus cãtuşe florilor..., dupã Fernando Arrabal, Teatrul Odeon Bucureşti - La Ţigãnci, dupã Mircea Eliade, Teatrul Odeon Bucureşti - Pericle, de Shakespeare, Teatrul Odeon Bucureşti şi Theatre Passe Muraille, Toronto - Roberto Zucco, de Bernard Marie Koltes, Teatrul Naţional din Iaşi - Livada de vişini, de Cehov, Teatrul Naţional din Iaşi - Machinal, de Sophie Treadwell, Teatrul Naţional Bucureşti - Cum vã place, de Shakespeare, la Theatre La Licorne, Montreal - Regele Lear, de Shakespeare, la APA Montreal - Richard III, de Shakespeare, Mickery Theater, Amsterdam - Hamlet, de Shakespeare, la Theatre de Quat'Sous, Montreal - Canibalii, de George Tabori, Teatrul „Radu Stanca” Sibiu - Noaptea de 16 ianuarie, de Ayn Rand, Teatrul de Stat din Oradea ş.a. Pe lângã vasta sa activitate internaţionalã de regizor - în care un loc însemnat îl ocupã montãrile pe texte shakespeariene - a predat la academii de teatru din Montreal, Michigan, Tel Aviv, Moscova, Ottawa ş.a. 

Spectacolul „Regele Cymbelin”  la Teatrul German de Stat Timişoara constituie prima colaborare a lui Hausvater cu o scenã timişoreanã. 

Premiere: September 24, 2004, 7 p.m.

Cast

Cymbeline, King of Britain
Georg Peetz (a.G.)

The Queen
Tatiana Sessler-Toami

Imogen, Cymbeline's daughter by a former queen
Claudia Ieremia

Posthumus Leonatus, Imogen's husband
Andras Demeter

Iachimo, an Italian
Alexandru Mihăescu

Cloten, the Queen's son by a former husband
Rareș Hontzu

Pisanio
Horia Săvescu (a.G.)

Belaria, a banished lady of the court
Ida Jarcsek-Gaza

Guideria
Ioana Iacob

Arvira
Etelka Magyari

Caius Lucius, Roman general
Simona Vintilă

Cornelius, doctor
Isolde Cobeţ

Philario, a fortune teller
Boris Gaza

The Panther
Ines Stoianovici

Choir:  
Daniela Török, Ioana Iacob, Etelka Magyari, Simona Vintilã, Isolde Cobet, Ida Jarcsek-Gaza, Daniel Ghidel, Boris Gaza, Andrei Hansel, Alexandru Mihãescu, Ionut Chiriac 

Soldiers:

Radu Miodrag Vulpe, Andrei Hansel, Daniel Ghidel

Technical direction
Laurence Rippel
Cristian Stana

Set assistant
Lidia Sava

Direction assistant
Karina Reitsch


Direction
Alexander Hausvater

Music
Tibor Cári

Light-design
Lucian Moga

Movement of the stage
Hugo Wolff

Prompter
Andrea Nistor

Press excerpts

„Georg Peetz, venit din Germania, ales pentru rolul Cymbelin dupã ore lungi de audiţii, acţioneazã ca un ale Prospero, rege-vagabond, semnele lui izvorâte dintr-o stare de inspiraţie declanşeazã mişcarea unui grup iniţial amorf, cãruia îi insuflã viaţã şi stare dramaticã. Actorul are forţã şi graţie şi prezenţa lui scenicã este de naturã sã asigure liantul de imagine pentru aceste poveşti incredibile şi greu de legat într-o intrigã coerentã. Ca în multe alte spectacole ale lui Hausvater, cuvântul e pregãtit şi determinat de starea de inspiraţie dobânditã prin mişcarea ordonat-dezordonatã a grupului, stimulat de muzica-zgomot: intrarea şi ieşirea din convenţie se petrece sub ochii spectactorului, nimeni nu-l obligã pe acesta sã creadã cã tot ceea ce vede e adevãrat, dar e chemat sã se raporteze la ceea ce i se potriveşte, printr-un atac adresat nu doar gândirii, ci şi simţurilor. Nu sunt puţini cei care refuzã acest gen de teatru, resimţind procedeele regizorului ca pe o agresiune şi un impediment în satisfacerea orizontului de aşteptare, al unei plãceri estetice calme. Pentru obişnuiţii discotecilor şi amatorii de capodopere horror (orice gen are capodoperele lui) spectacolele lui Hausvater se petrec într-un univers familiar. Regizorul a izbutit sã obţinã reacţii omogene din partea trupei, un suflu de grup, un ritm al spectacolului, dând fluenţã evoluţiilor individuale, asigurând ambianţa emoţionalã necesarã. Claudia Ieremia (de la Teatrul Naţional Timişoara) şi Demeter András (de la Teatrul Maghiar de Stat Timişoara) beneficiazã din plin de aceastã structurã a spectacolului, interpretarea lor pune surdinã pasiunii din cuvinte, stimuleazã trãirea tãcerilor. Alexandru Mihãescu şi Rareş Hontzu introduc elemente de caricaturã în portretele ticãlosului şi ale prostului, dar nu într-atât încât sã le anuleze funcţionalitatea. (...) Trupele romane sunt conduse de Simona Vintilã, îmbrãcatã în bãrbat şi mimând comportamentul viril al generalului roman Caius Lucius. Actriţa reuşeşte sã sugereze golul care explicã de ce, deşi a învins pe câmpul de bãtãlie, generalul se întoarce la Roma fãrã tributul cuvenit. 

Viorica Petrovici a construit un decor simplu sugerând atemporalitatea, dar şi concretul unor ambianţe, costumele devin sub ochii spectatorului hainele necesare unei anumite scene, scenografia fiind unul din elementele cele mai adecvate concepţiei regizorale.”  


Magdalena Boiangiu, Un rege vagabond, în "România literarã", 27 octombrie 2004

Photos

You know this ain't just a show!